John Maynard Keynes – Economie monetara

VOX POPULI VOX DEI

Moneda este un produs al economiei; corelarea permanentă dintre moneda şi economie este singura cale pentru a obține succese atât în domeniul cercetării științifice, cât şi în activitatea monetară practică. Masurile de perfecționare în acest domeniu trebuie să vizeze concomitent îmbunătățirea activității economice şi calitatea mecanismului monetar intern şi internațional.

Economistul John Maynard Keynes ( 1884-1946) , susţinea începând cu anul 1923 şi continuând apoi in operele sale „Tratat de monedă” (1930) şi „Teoria folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” (1936) că moneda nu ar fi un element neutru al dezvoltării economice. El afirma chiar, cu susținere, că aceasta constituie un element activ, iar intervenția sa în viața economică modifică condițiile de echilibru prin intermediul ratei dobânzii. Cererea de monedă, în concepția keynesiană ia în calcul două funcții ale monedei : mijloc de plată şi rezerva de valoare. El a şi fundamentat două motive de deținere a monedei : motivul tranzacției şi motivul speculației.

1. Motivul tranzacției – este motivul prin care se susține că există rezerve de monedă pentru tranzacții (legătura cu sistemul financiar-bancar, cheltuielile curente, frecventa încasărilor şi efectuării plăților) şi rezerve de monedă pentru precauție (tranzacții suplimentare, cheltuieli neprevăzute, etc.). Cererea pentru tranzacții îşi are originea în nesincronizarea fluxurilor veniturilor şi a cheltuielilor agenților economici.

2. Motivul speculației – susține, la rândul sau, idea conform căreia agenții economici păstrează rezerve de monedă in scop speculativ, pentru a putea fi în măsură în orice moment să cumpere valori mobiliare (acțiuni şi obligațiuni) în funcție de evoluția ratei dobânzii. Speculația este, deci, un arbitraj permanent între deținerea de moneda, pe de o parte, şi achiziționarea de valori mobiliare, pe de alta parte.

În felul acesta a apărut expresia „rezerva speculativă de monedă” care exprima totodată şi ideea prezenței pentru lichiditate; în această concepție, moneda nu poate fi considerata neutră, cunoscând că există o interacțiune între cererea de moneda şi activitatea economică. De aici, ideea de bază că fluxurile economice trebuie urmărite în dubla expresie: naturală şi monetară.

Keynes recomanda creșterea masei monetare aflată în circulație pentru stimularea investițiilor şi a consumului. Preferința pentru lichiditate , după Keynes, este înțeleasă ca o tendință funcțională care stabilește cantitatea de bani pe care o va păstra populația la o rată dată a dobânzii. Rezulta că preferința pentru bani lichizi depinde de următoarele condiții :

– Incertitudinea pentru viitor a ratei dobânzii (mobilul tranzacțiilor);
– Incertitudinea realizării eficientei marginale a investițiilor (mobilul precauției) ;
– Incertitudinea pentru afaceri speculative (mobilul speculației).

Influenta monedei asupra creșterii venitului național nu se exercită direct, ci prin intermediul ratei dobânzii.
O dobânda redusă va încuraja agenții economici să se împrumute, ceea ce va stimula investițiile. Cu cât decalajul între rata dobânzii la titlurile de valori mobiliare creşte față de rata dobânzii pentru moneda reală, cu atât agenții economici vor păstra mai puțin moneda.

Niciun comentariu »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

TunePlus Wordpress Theme